Misiune, viziune, valori

Home

  Misiune, viziune, valori

Istoric

Ne-am născut ca şi asociaţie studenţească non-guvernamentală în 1997 şi trăim pentru voi, studenți de la business, dar și pentru voi, oameni de afaceri, pentru a crea un mediu de afaceri cât mai de efect. Trăim pentru comunitate! Ținem în palmele noastre tinere focul dorinţei de dezvoltare, alimentându-l constant cu speranţă, implicare şi devotament. Ne place să investim în calitate, iar studenţii sunt materia primă de care piaţa muncii are nevoie, inovând societatea şi sporind evoluţia. Grupul ţintă asupra căruia ne îndreptăm acţiunile îl reprezintă colegii noştrii, studenţi şi ei ai Facultăţii de Business. În acest sens concepem şi implementăm proiecte menite să satisfacă nevoile resimţite de către aceştia. Vrem alături de programele oferite de facultate să lărgim şi mai mult paleta de activităţi în cadrul cărora studenţii să aibă oportunitatea de a se dezvolta. Ne propunem astfel să le facilităm participarea la training-uri, workshop-uri, prelegeri şi conferinţe, inclusiv să le oferim oportunitatea de a participa într-un program de internship, dedicat incluziunii tinerilor pe piaţa muncii din România. Poate te intrebi de ce alegem să facem asta… Ceea ce facem noi se numeste voluntariat, însă puţini sunt aceia care într-adevăr au gustat adevărata savoare a acestuia. Doar 7% din tinerii din România fac voluntariat cu adevărat, deşi o treime dintre tineri declară că îşi doresc să contribuie la viaţa socială prin participare activă – aceasta este concluzia raportului privind starea tineretului, lansat anual de Agenţia Naţională de Tineret. Munca noastră este într-adevăr voluntară, dar este totodată şi capabilă să ne aducă satisfacţii de neegalat şi să ne deschidă noi orizonturi, oferindu-ne posibilitatea de a alege noi opţiuni. Ştim că suntem capabili a creea un mediu în care tinerii oameni de afaceri să aibă succes, oferindu-le prin ceea ce facem oportunităţi de dezvoltare personală şi profesională. Lucrând în echipă, dezvoltând idei şi oameni, creştem totodată şi noi înşine atât în ochii noştri cât şi în ai celorlalţi, sporindu-ne astfel valoarea.

Misiune

Misiunea ASB derivă dintr-o asumare responsabilă a rolului pe care vrem să-l îndeplinim pe scena societății. Dorim să contribuim permanent la dezvoltarea pieței muncii prin pregătirea profesională şi personală a studenţilor. Suntem încrezători în puterea noastră de a demara programe centrate pe student care să le ofere oportunităţi de implicare concretă in proiecte socio-educaţionale, inovatoare şi care să stimuleze angajarea spiritului civic necesar progresului. Credem în capacitatea noastră de a oferi cadrul necesar în care studenţii să înteleagă mediul de afaceri ca fiind unul prietenos şi uman, în care talentul este apreciat sub multiplele sale forme.

Viziune

Vrem ca orizonturile noastre să deschidă mereu noi trasee educaţionale şi profesionale, iar menţinerea spiritului inovator să se realizeze într-un climat al excelenţei. Susţinem dezvoltarea spiritului antreprenorial, atât prin iniţiative private, cât şi prin implementarea cu succes în cadrul structurilor profesionale deja existente. Ne propunem astfel ca tinerii “afacerişti” să găsească balanţa optimă dintre succesul profesional şi cel personal pentru ca astfel să beneficieze de reciprocitatea respectului afişat faţă de nevoile comunităţii şi a membrilor ei. Vrem ca deciziile de mâine să se facă pe baza analizei de azi, prin experienţe şi performanţe desfăşurându-se într-un mediu stimulativ.

Valori

Ceea ce ne ghidează şi ne aproprie totodată mai mult, sunt valorile în care credem şi în serviciul cărora ne desfăşurăm activitatea de zi cu zi. Astfel putem spune că în fiecare dimineaţa, ne hrănim cu o porţie sănătoasă de RESPECT, care să ne ţină toată ziua. Apoi, motivaţi de dorinţa de AUTODEPĂŞIRE, pornim, cu paşi de secunde, pe fagăşul prezentului, bucurându-ne de lucrurile mărunte ce fac viaţa frumoasă. Credem în lucruri precum PRIETENIA şi tocmai de aceea ştim că totul porneşte de la o urmă de PASIUNE, dar reuşim totodată să muncim şi să ne dăruim activităţilor noastre cu o doză bună de PROFESIONALISM. Totul este PROACTIVITATE şi are ca scop o productivitate de caractere mari, iar asta naşte în noi cunoştinţa de RESPONSABILITATE. Plouă cu ORIGINALITATE în curţile minţilor noastre, aşa că nu stăm niciodată pe marginea drumului, în pană de idei.